Gigi Becali (60 de ani) dezvăluie noi detalii din interiorul vestiarului celor de la FCSB. Patronul vicecampioanei spune că jucătorii săi s-au plâns că „se sufocă pe teren”, datorită faptului că nu sunt antrenați.
„Când jucătorii simt că pot câștiga cu tine, atunci te respectă, dar când jucătorii se plâng la patron e grav. Eu nu dau nume acum, dar au fost jucători care mi-au spus asta. Vă spun că nu cu Teja!
Îmi spuneau jucătorii că se sufocă pe teren, că nu sunt antrenați! Când îți cer jucătorii antrenamente mai bune, atunci e grav”, a spus Becali, potrivit Digi Sport, făcând referire, probabil, la Nicolae Dică.
80 de partide a strâns Nicolae Dică într-un an și jumătate pe banca celor de la FCSB. 46 de victorii, 18 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri a bifat vicecampioana României cu Dică (39 de ani) pe banca tehnică.
Acesta a fost înlocuit după înfrângerea cu CFR Cluj, din ultima etapă a anului 2018, scor 2-0. Mihai Teja s-a despărțit de Gaz Metan și a preluat echipa lui Becali, dar nu a reușit să îndeplinească obiectivul impus de patron, câștigarea titlului, și a fost demis la finalul acestui sezon.
CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI:
1. CFR Cluj 50p 2. FCSB 48p 3. FC Viitorul 39p 4. U Craiova 36p 5. Astra 27p 6. Sepsi 20p
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER